Companii inscrise

Cei mai importanti producatori

INDEMANAREA CONSTRUCT

Membru CCIBN

Îndemânarea Construct a parcurs un sfert de secol, în care a reușit să construiască o companie valoroasă, alături de o echipă implicată și competentă. Cu un portofoliu vast și diversificat, astăzi suntem în topul firmelor care au atins standarde de excelență și au răspuns prompt la cerințele diversificate ale clienților.

Am pornit cu paşi siguri şi hotărâţi în anul 1993 şi ne-am propus să clădim un nume care să inspire încredere şi profesionalism. Oferim servicii de consultanță, proiectare, renovare sau execuţie totală de construcţii civile, industriale, construcții de drumuri, aducțiuni de apă și rețele de canalizare.

La începutul anului 2011, am decis să ne extindem activitatea, construind o fabrică de prefabricate din beton pentru cămine de canalizare, la standarde Europene. Startul producției de prefabricate a fost în anul 2012.

Construim lumi unite! Toate segmentele Îndemânarea Construct au conexiuni între ele. Astăzi suntem un important producător de cămine de canalizare din zonă. Producem produse de calitate și suntem apreciați pentru asta. În prezent avem capacitatea de a realiza aproximativ 25 de tipuri de produse prefabricate.

Elementele de canalizare produse de compania Îndemânarea Construct tind să modernizeze şi să accelereze procesele de canalizare. Firma noastră aduce o soluție modernă și sigură pentru rețelele de canalizare din România. Sistemul este modular și flexibil, se poate adapta tuturor tipurilor de proiecte de canalizare. Elementele prefabricate din beton sunt produse având la  bază tehnologia germana Bäumgartner si Niemeyer, care permite un grad înalt de control al parametrilor de calitate. Sistemul de canalizare din beton prezintă avantaje nete față de alte materiale (ex. PVC), el fiind promovat ca primă soluție de canalizare în întreaga Europă. Este economic pentru că are o durată mare de viață (până la 70 de ani) și costuri reduse de întreținere. Este comod pentru că oferă o soluție completă: proiectare, execuție și transport la cerere.

Compania Îndemânarea Construct s-a dezvoltat treptat, odată cu evoluția tehnologică, care s-a schimbat extrem de mult în cei 25 de ani.

Cel mai mare proiect a fost, și este și astăzi, baza de producție Livezile. Decizia de a ne lărgi activitatea cu construcțiile de drumuri a solicitat dotarea cu stație de asfalt, stație de sortare, stație de betoane și cu tot ceea ce este necesar pentru a ne poziționa cu succes în această arie de activitate.

Noua stație de asfalt pe care am achiziționat-o în anul 2018 este e altă mare reușită a echipei Îndemânarea Construct. Astăzi realizăm producție de asfalt de calitate superioară. Deținem În stațiile din Jelna, Reteag, Livezile și Dornișoara deținem utilaje și logistică cu care produce materie primă de calitate.

Baza noastră de producţie deţine staţii de sortare, spălare, granulare şi concasare a produselor, tot ce este necesar pentru realizarea unor agregate de balastieră care să satisfacă cele mai exigente cerinţe. Îndemânarea este un nume important şi în domeniul producţiei şi comercializării betoanelor pentru construcţii. Avem în dotare echipamente moderne, de înaltă performanţă.

De asemenea, Îndemânarea poate gestiona, oriunde în țară, cele mai complexe proiecte de construcții de drumuri, de la faza de design și proiectare, până la turnarea ultimului strat de asfalt.

Consolidarea continuă a valorilor companiei în cei 25 de ani a implicat parteneriate de succes și parteneriate de durată, alături de care am dezvoltat un portofoliu de proiecte vast și diversificat. Fără munca în echipă și sprijinul comun nu se poate dezvolta o companie. Echipa înseamnă sufletul unei firme. Compania noastră este foarte diversificată și ne luăm angajamentul fiecărui proiect tocmai pentru că avem o echipă puternică, competentă și oameni specializați pe fiecare segment de activitate. Media de vârstă a echipei este de 30 de ani. E important să motivezi oamenii de lângă tine, să implici tinerii și să creezi o relație puternică între generații. Suntem înconjurați de profesioniști.  Fără echipă, nu existăm. Echipa noastră este formată din oameni pe care îi am alături de la începuturi, adică de acum 25 de ani. Suntem o echipă puternică.

Consolidarea continuă a valorilor companiei în cei 25 de ani a implicat parteneriate de succes și parteneriate de durată, alături de care am dezvoltat un portofoliu de proiecte vast și diversificat. La fel de importante cum sunt colaborările și munca cu oamenii din echipa noastră, este și colaborarea cu partenerii. Formula de succes este o echipă unită și parteneri de încredere.

Compania noastră investește continuu în tehnologie. Aceasta susține eficientizarea producției și controlul asupra calității. Tehnica de calcul este folosită la toate nivelele, începând de la faza de proiectare, trasare a lucrărilor, execuția lucrărilor cu utilaje ghidate prin GPS sau alte tipuri de senzori, și ajungând în laboarator, unde cu tot felul de echipamente de măsură electronice se testează calitatea produselor sau a lucrărilor executate. Compania este dotată cu utilaje și mașinării care, asistate de calculator și doar supervizate de om, produc beton marfă, prefabricate din beton pentru canalizare și infrastructura rutieră, asfalt, etc.

Compania are o gamă diversificată de activități, dar toate sunt conectate la același  domeniu, cel al construcțiilor. Pe lângă șantierele de construcții și infrastructură, compania  activează și în domeniul producției de agregate, betoane, prefabricate și asfalt.

Colateral activității curente, suntem prezenți și în domeniul producției de energie regenerabilă și turism, însă toate aceste segmente relaționează cu domeniul nostru principal de activitate.

Un ultim domeniu în care compania investește este acela al prelucrărilor și debitărilor metalice, printr-un proiect european care se va implementa în acest an și care este în strânsă legătură cu zona de construcții civile și industriale pe care le realizăm.

Dezvoltarea companiei s-a realizat treptat pentru a eficientiza munca și a perfecționa serviciile oferite. Astfel, toate segmentele de business au venit ca o necesitate, gradual, o evoluție cu pași mărunți, care conferă o siguranță în viitor companiei Îndemânarea Construct.

Fiecare proiect este o nouă provocare pentru noi, ne determină să fim mai activi, ne conferă o mai mare încredere în capacitățile noastre profesionale, ne determină să fim mai abili, să ne adaptăm situațiilor și să găsim soluții și rezolvare la orice problemă, în orice context.

În anul 2018 am celebrat 25 de ani de activitate, un moment care se datorează strategiei de lucru și relației de succes pe care am avut-o cu echipa, partenerii și clienții noștri care au avut încredere în noi, încredere pe care ne-au acordat-o cu fiecare proiect.

  • Prefabricate din beton
  • Prefabricate si asfalt
  • Productia de energie regenarbila

Contact

Categorie: Industrie
Subcategorie: Prefabricate din beton
produs1: Agregate, Beton, Asfalt
Locatie: Bistrita

Inscrise

Companiile producatoare din judetul Bistrita-Nasaud

Back to top